VREMEA CERCETĂRII
18 March 2015 - trimite unui prieten
"Dacă
ai fi cunoscut si tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi
dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi ... pentru că n-ai
cunoscut vremea când ai fost cercetată." (Luca 19:42,44)
Noi ar trebui să cunoaştem mai mult ca oricine altcineva vremea
cercetării lui Dumnezeu. De regulă, când aminteşte despre cercetare,
Biblia se referă la o intervenţie specială din partea lui Dumnezeu în
viaţa oamenilor. Cei care nu recunosc această vreme au parte de
consecinţe grave, cum ar fi pierderea discernământului spiritual şi a
experienţei spirituale.
Domnul Hristos a făcut afirmaţia de mai sus cu ocazia vizitei făcute la
Ierusalim după învierea lui Lazăr. Locuitorii din Betania L-au însoţit
într-un alai triumfător şi Îl lăudau zicând: "Osana,
Fiul lui David!"Când s-au apropiat însă de Ierusalim, Hristos S-a oprit.
A privit cu îngrijorare o vreme spre Cetatea Sfântă şi apoi ochii Săi
s-au umplut de lacrimi. Ştia că, după patruzeci de ani, ea avea să fie
distrusă. Atunci a rostit El aceste cuvinte solemne. Pentru că n-ai
cunoscut vremea când ai fost cercetată ... Iată că vi se lasă casa
pustie."
Având în minte existenţa noastră cotidiană din familie, de la locul de
muncă, din diversele locuri unde mergem, să ne punem şi noi întrebarea:
Cunoaştem noi vremurile mai bine decât o făceau evreii de odinioară?
S-ar putea să ne dăm seama că nici noi nu cunoaştem ceasul judecăţii şi
al cercetării lumii noastre de către Hristos. Dacă Îl aşteptăm cu
nerăbdare să vină a doua oară, ar trebui să avem suficiente motive ca să
fim gata să-L întâmpinăm. Acum este timpul să dobândim puterea şi
discernământul spiritual necesare. Acum este timpul să Îl cunoaştem pe
Domnul şi să îl iubim!
Dacă răspundem zi de zi la chemarea lui Dumnezeu, dacă ne predăm zi de
zi pe noi înşine Lui şi slujirii Sale şi dacă socotim că toate lucrurile
din lumea aceasta sunt o pierdere în comparaţie cu cunoaşterea Sa,
atunci la venirea Domnului Hristos, trecerea din lumea aceasta în
cealaltă ne va fi uşoară şi naturală. Să ne asigurăm că stăm bine. Să
căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Viaţa alături de El să devină
scopul nostru suprem!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu