Petale de vesnicie

MIRACOLUL DE LA APUS

Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. (Marcu 11:24)

Fiica mea, Antannia, făcea parte dintr-un grup de la Exploratori, un pro­gram al bisericii asemănător cu cel al Cercetaşilor, şi urmau să susţină un program în Sabat. Însă abia joi mi-a spus că avea nevoie de costumaţie din cap până în picioare şi că încălţările îi rămăseseră mici. Asta chiar era o problemă! Fiind şi mică de statură, era foarte greu să-i găsesc pantofii cu iz milităresc numărul 35, care i se cereau. Dar ştiam că trebuia să fac cumva să-i găsesc o pereche. Am căutat peste tot, dar când, în sfârşit, am găsit numărul ei, erau din piele mată. "Nu merg", m-a informat ea. Trebuiau să fie din piele lăcuită. Frustrarea a început să-şi facă loc înăuntrul meu. De ce nu mi-a spus mai devreme? Dar apoi, Dumnezeu mi-a dat o idee: De ce să nu încerc şi la un magazin cu ţinute de seară şi să închiriez o pereche? Şi a mers! Când i-am arătat Antanniei pantofii, nu i-am spus că-i închi­riasem. Mi-a mulţumit, dar se-ntreba de ce miros urât! Imediat, i-am dat cu spray şi i-am pus la aer pe bara de protecţie a microbuzului nostru. Vineri, după ce am ieşit de la lucru, am făcut câteva comisioane. Apoi, pe drum spre casă, mi-am dat seama că nu luasem pantofii de pe bara maşinii. Şi bineînţeles că nu mai erau acolo! M-a cuprins panica şi am început să mă rog: "Te rog, Doamne, aşa greu am găsit pantofii potriviţi, iar programul are loc mâine. Te rog, ajută-mă să găsesc pantofii." Am condus maşina primprejur, căutând peste tot. Apoi am zărit un pan­tof în mijlocul drumului, la câteva blocuri distanţă de casa noastră. Era intact. "Mulţumesc, Doamne", am răsuflat uşurată. "Dar acum, Doamne", L-am implorat eu, "copilul meu are nevoie de ambii pantofi. Te rog, ajută­mă să-l găsesc şi pe celălalt." Confuză, am cerut ajutorul prietenilor şi am refăcut traseul. Niciun pan­tof. Eram foarte dezamăgite, iar o prietenă a spus: - Nu înţeleg. Ne-am rugat. De ce nu am găsit şi celălalt pantof? Era deja întuneric de tot când am intrat pe aleea noastră. Prietena mea a făcut o glumă cu privire la câinele vecinului cum că ar arăta cam vinovat, iar eu, tot în glumă, am strigat la geam: - Hei, Feebie, de ce mi-ai furat pantoful? Chiar atunci fiul vecinului a întrebat: - Era pantoful tău acela pe care l-am văzut în drum? E la mine! Da, într-adevăr, Dumnezeu răspunde la rugăciuni chiar şi atunci când este vorba de un singur pantof închiriat.   CHERYL HENRY-AGUILAR