De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul. (Iov 5:19)
Nu
ştiu câţi dintre cititorii mei au călărit vreodată un cal sau un ponei.
Poate că ceva mai mulţi ştiţi să mergeţi pe bicicleta, ceea ce este
suficient de relevant pentru ilustraţia aleasă. Oricum ar fi,
imaginaţi-vă în postura de a fi în şa. Conduceţi? Ghidaţi? Vă lăsaţi
conduşi? Şi încă una: aţi încercat vreodată să nu priviţi înainte când
sunteţi călare? Sau v-aţi dat drumul pe vreo bicicletă la vale
uitându-vă înapoi? Cu siguranţă că dacă aţi făcut-o, vă amintiţi şi de
vocea mamei sau a instructorului de călărie care va spunea mereu să
priviţi înainte. Chiar şi şoferii ştiu că nu poţi ajunge prea departe
dacă te uiţi numai şi numai în oglinda retrovizoare. De la sfatul acesta
am pornit meditaţia de astăzi.
Dacă nu prea poţi să înaintezi uitându-te spre ce a trecut, ce ne-o
face oare să credem că putem înainte spre bine şi frumos în viaţă, spre
ceva ce este de dorit şi de aşteptat, dacă noi trăim un pas în faţă şi
doi în trecut? Şi chiar şi după ce înaintăm, ne oprim şi ne întoarcem cu
spatele la viitor, doar că mai privim puţin spre trecut? Trecutul este
un loc tare lipicios, atât de lipicios încât se întâmplă uneori să
rămânem blocaţi acolo. Dacă nu suntem atenţi, lăsăm trecutul să preia
controlul vieţii noastre prezente. Cu cât privim mai mult înapoi, privim
mai puţin înainte. Putem pierde ore intregi, luni şi ani stăruind
asupra evenimentelor trecute pe care NU LE MAI PUTEM SCHIMBA. Singurul
lucru din trecut pe care îl putem schimba este mănunchiul de consecinte
de care nu putem scăpa nicidecum.
Nu
este bine, nici de folos nimănui, să nu ne cerem iertare celor faţă de
care am greşit. În loc să ne tot uitam cu regret înapoi la evenimente,
cuvinte, acţiuni pe care le regretăm, ar fi mult mai util să ne
întoarcem cu faţa plină de ruşine şi să reparăm ce a fost stricat.
Nu
este bine, nici de folos nimănui, să nu cărăm decât ură într-o cămăruţă
a inimii (sau mai multe) faţă de oameni care ne-au provocat suferinţe.
Este sănătos în toate privinţele să deschidem geamurile şi să lăsăm
lumina să intre – camerele negre nu sunt frumoase, vă spun eu. Şi poate,
doar poate, cel care vrea să refacă relaţia citeşte prima parte a
paragrafului – nu ar fi frumos să îl întâmpini cu faţa şi nu cu spatele?
I-ai face misiunea mai uşoară.
Nu
este bine, nici de folos nimănui, să nu putem vedea decât trădare şi
durere în fiecare om, să nu putem vedea decât profitori, abuzatori,
violatori, amatori de furtişaguri, mincinoşi notorii, adulterini sau
criminali.
La
fel nu este bine, nici de folos nimănui să gândim la trecut ca
“vremurile bune”. De cele mai multe ori, chiar şi melancolia faţa de
lucrurile bune ne împiedică să creem lucruri bune în prezent. În plus,
oamenii obişnuiesc să spună că “era mai bine înainte”. Păcat că înainte
nu ştiam şi nu credeam asta, nu? Trecutul e trecut, e chiar atât de
simplu.
Hai
ca măcar începând câteva ore pe zi să facem ceva pentru viaţa noastră
prezentă. Să nu ne mai amintim de moşii noştri morţi, să nu mai ducem
dorul fostelor iubiri, să nu mai invidiem corpul pe care îl aveam
înainte. Hai să trăim în prezent, să privim spre viitor şi să lăsăm
trecutul în trecut.
Aşadar, mâinile pe căpăstru, privirea în faţă şi success!
Denisa Stamate
Florentina Adamescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu