Petale de vesnicie

HRISTOS STĂ LA USĂ

 Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el, cu Mine. (Apocalipsa 3:20)

 În versetul acesta sunt exprimate două adevăruri: primul este acela că omul e liber să-L ţină pe Hristos departe de viaţa lui, iar al doilea este că uşa poate fi deschisă numai dinăuntru. Hristos nu intră cu forţa în inimile noastre. Se spune că fiecare om este stăpân în casa lui. De regulă, în ţările în care se pune preţ pe libertatea personală, stăpânul casei este protejat de percheziţii sau de perturbări nejustificate. La fel se întâmplă şi în viaţa spirituală: Domnul Hristos nu trece peste deciziile noastre. Suntem liberi să deschidem uşa inimii atunci când dorim. Dar poate că ne întrebăm: "De ce nu îl împiedică Dumnezeu pe om să facă un lucru rău, să-şi părăsească familia, să fie necinstit? Dumnezeu este omnipo­tent. Nu trebuie decât să-Şi exercite această putere. De ce le permite unora să se distrugă pe ei ]nşişi şi pe alţii, să-şi piardă nu numai viaţa lor, ci şi viaţa altora? De nu intervine?" Lucrul cel mai sfânt pe care îl avem este libertatea de alegere. Părinţii îşi iubesc copiii, dar nu Îi ţin închişi în casă pentru a-i împiedica să facă vreo greşeală, "îi învaţă cum să se poarte frumos. Avraam a fost lăudat pentru faptul că avea să "poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului."Copiii au nevoie să-şi formeze deprinderea de a lua decizii corecte. Protejarea exagerată, încercarea de a hotărî în locul lor, nu face decât să îi distrugă din punct de vedere emoţional şi ca oameni. În această situaţie, ei ajung să se răzvrătească şi să le reproşeze părinţilor că nu le respectă individualitatea. Dumnezeu ştie că aşa suntem creaţi. El nu ne va refuza libertatea aceasta atât de importantă pentru dezvoltarea noastră. Părinţii îi pot obliga pe copiii lor să îi as­culte, dar nu îi pot constrânge să-i iubească. Putem să oprim pe cineva să comită o infracţiune, dar nu îl putem opri să păcătuiască în inima lui. Dacă Hristos vine la uşa noastră în timp ce ne uităm la televizor, noi putem să-I spunem că suntem ocupaţi, iar EI ne va respecta dorinţa. Dacă avem un conflict în familie şi El Se oferă să ne ajute, Îi putem spune să-Şi vadă de drum, iar El va pleca. Dacă mergem la picnic, iar El ne dă semne că ar vrea să vină împreună cu noi, suntem liberi să-L refuzăm. El nu ne va însoţi dacă nu ne dorim acest lucru. Hristos vine la noi ca oaspete, nu ca despot. Cine vrea să-L primească în viaţa lui cu căldură pe Oaspetele ceresc?