joi, 12 martie 2015




UN SLUJITOR NU-I DE AJUNS

Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 17:7)

 În societatea de astăzi, automatizarea este poarta de intrare, direcţio­nându-ne către factorul decizional. La telefon, apăsăm tasta zero în speran­ţa că vom fi puşi în legătură cu o persoană în carne şi oase. Dar, în realitate, această persoană este doar "portarul" cu abilitatea de a permite ca me­sajul tău să treacă mai departe sau nu, poate neatribuindu-i acelaşi sim­ţământ al urgenţei ca tine. Am fi mult mai satisfăcuţi dacă am avea accesdirect la cei sus-puşi, cei care iau hotărârea finală. Chiar şi femeia sunamită din vremurile trecute ştia acest lucru. Găsim istorisirea în 2 Împăraţi 4. Această femeie şi soţul ei erau o familie înstărită. La sugestia ei, au mai construit o cameră în casa lor pentru profetul Elisei. Acest profet al lui Dum­nezeu le-a spus că urmau să fie binecuvântaţi cu un copil în anul următor, la aceeaşi vreme, iar asta s-a şi întâmplat. Dar copilul a murit, câţiva ani mai târziu. Mama lui, plină de dragoste, speranţă şi multă perseverenţă, şi-a dus imediat fiul mort în camera profetului şi l-a pus pe patul acestuia . Avea un măgar bun şi credincios, gata pregătit pentru o călătorie până la muntele Carmel. A fost foarte hotărâtă să ajungă acolo. La muntele Carmel Elisei ­a văzut-o şi l-a trimis pe Ghehazi, slujitorul său, înaintea ei. Dar ea nu i-a spus povara inimii şi nevoia sufletului ei servitorului. Dorea să vorbească cu stăpânul. Şi a reuşit. Pregătindu-se să plece spre locuinţa femeii, Elisei l-a trimis pe Ghehazi înainte cu instrucţiuni precise despre ce să facă cu băiatul ~ să pună toiagul pe faţa copilului. Ghehazi a făcut ce i se spusese şi, întorcându-se, s-a întâlnit cu Elisei şi femeia aceea pe drumul spre Sunem. -Stăpâne, copilul nu s-a trezit, i-a spus el. Mi-o şi imaginez pe această mamă, plină de speranţă şi determinare, uitându-se la slujitorul lui Elisei, care nu reuşise să înţeleagă puterea stă­pânului său şi a Dumnezeului care-l trimisese. Dar şi-au continuat drumul până au ajuns la casa femeii. Elisei a urcat în cameră şi a închis uşa. S-a întins peste copil şi astfel trupul copilului s-a încălzit. Puţin mai târziu, a trimis după mamă ca să-şi ia în primire fiul înviat. Uneori un slujitor nu-i de ajuns. Avem nevoie de atingerea mâinii Stăpâ­nului! Doar El ne poate da vindecare. Doar El ne poate reface. LADY DANA AUSTIN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu