26 Old Timeless Gospel Hymns Classics

Iubirile nu pier ! - By Jenny Tanase

Spune-mi tu...daca ma insel...nu-i asa ca iubirile adevarate niciodata nu pier ?

Natura,cantec si culoare-------By Jenny Tanase

El Tubo Adventista - Pe Isus îl vreau aproape - David Gates la Lightchannel

El Tubo Adventista - Pe Isus îl vreau aproape - David Gates la Lightchannel

Doamne, ai mila de noi! Noi nadajduim in Tine. Fii ajutorul nostru in fiecare dimineata si izbavirea noastra la vreme de nevoie! (Isa.33:2)

Fa-ma sa aud dis-de-dimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine. Arata-mi calea pe care trebuie sa umblu, caci la Tine imi inalt sufletul. (Ps.143:8)

Sufletul meu asteapta pe Domnul mai mult decat asteapta strajerii dimineata, da, mai mult decat asteapta strajerii dimineata. (Ps.130:6)

Buna dimineata dragilor!
O zi frumoasa incepe alaturi de Dumnezeu
...de aceia ruga mea pentru voi in aceasta dimineata este:

Sa te aculte Domnul

Sa te asculte Domnul suflet drag si azi
Si sa te ocroteasca-n iubirea Lui cea mare
Sa-ti dea din abundenta si binecuvantare,
Sa-L simti ca ti-e alaturi acolo pe carare.

Eu nu stiu ce te doare,nu stiu ce planuri ai
Insa Isus iti e alaturi..si le stie pe toate
Si sa iti dea izbanda,stiu sigur ca El poate
Pentru ca-n El exista,belsug de bunatate.

Sa te asculte Domnul,sa-ti dea curaj si azi
Sa-ti intareasca pasii si-n inima credinta
Si-n seara cand genunchiul in ruga-ti vei pleca
Sa-I multumesti ca si-astazi,ti-a adus biruinta.

E minunat s-avem asa un Dumnezeu
Sa stim ca niciodata El singuri nu ne lasa
Iubirea Lui la cruce,ne-arata cat Ii pasa
Si cat de mult doreste sa ne-ntorcem Acasa.
Jenny Tanase 20/03/15 *06 :36*Tismana Gorj *

Vulturul pleşuv

Din specia vulturilor, vulturul pleşuv trăieşte cel mai mult. Poate atinge vârsta de 70 de ani. Dar ca să ajungă la această vârstă, vulturul trebuie să ia o decizie grea. Pe la 40 de ani, unghiile sale lungi şi flexibile nu mai sunt capabile să îi care pradă… ciocul lung şi ascuţit i se-nconvoaie…aripile grele şi îmbătrânite, de ani şi de grosimea penelor, îi înfrânează şi îi obosesc muşchii pieptului – îngreunându-i astfel zborul.

Şi atunci, vulturul are două opţiuni:să moară sau să se schimbe. Procesul de schimbare îi cere vulturului să zboare pe un vârf de munte… Acolo el îşi loveşte continuu ciocul încovoiat de stâncă până când acesta se rupe. După ce i se regenerează ciocul, îşi smulge unghiile. După ce noile unghii apar, începe să îşi smulgă penele îmbătrânite…

Astfel, după 5 luni, vulturul pleşuv îşi reia faimosul zbor pntru care a fost creat şi pentru care trăieşte…încă 30 de ani. În absenţa acestei speranţe de viaţă, eforturile mobilizate în vederea schimbării, a transformării ar fi fost lipsite de sens. De ce avem nevoie de şi mai mult timp? De ce avem nevoie de schimbare în viaţă?

Ce hrăneşti, creşte; ce infometezi, moare

De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. (Psalmii 34: 19 )

La finalul saptamanii trecute am ascultat o prezentare foarte interesanta, care facea o paralela intre diferite pasari şi comportamentul uman. Nu ma pricep să redau toate nuantele şi implicatiile, dar am retinut câteva lucruri pe care vreau să le folosesc pentru editorialul de astazi. Unii oameni sunt precum cucul: profita de munca altora şi în decurs de câteva secunde de neatenţie isi aseza oul în cuibul altei pasari. Fara să isi creasca responsabil puii, fara să le urmareasca cresterea, fara macar să multumeasca celeilalte pasari pentru ca prin caldura propriului corp va ajuta la dezvoltarea propriului ou. Oamenii acestia nu ştiu cum să se comporte altfel pentru ca asa au crescut şi ei: fara calauzire, fara reguli, fara un model. Este în firea lor să faca ceea ce fac fara a se intreba dacă se poate şi altfel.

Alti oameni sunt precum vulturul, ei au rabdare multa şi aripi mari. Ei asteapta până ce se incalzeste pamantul, până ce conditiile sunt prielnice, până când aerul cald incepe să se ridice şi abia atunci se avanta în inaltimi. Ei sunt acei oameni care asteapta mirosul de aer cald şi bland, care nu isi pierd capul la orice adiere, care au un plan şi ştiu exact când şi cum se va întâmplă totul. Acestia sunt oamenii care profita de conditiile din jur, care isi cantaresc pasii, care ştiu ca trebuie ajunga sus şi ştiu şi ca asta se va întâmplă fara ca ei să se oboseasca prea mult. Asa au invatat de la batranii lor, ca locul lor este sus, ca acolo le este tot rostul, printre cei (puţini) ca ei. 

Apoi, mai exista condorii, cele mai mari pasari rapitoare de pe pamant, simbol de putere şi de vitalitate. Condorii au o vedere exceptionala şi chiar de nu ar vedea, tot ar putea mirosi un hoit de la mare departare. în afara de vazul şi mirosul exceptionale, pentru a putea digera o asemenea hrana, stomacul sau produce un acid concentrat mai coroziv decat ploaia acida, asemenea tuturor pasarilor carnivore. Practic intregul sau corp este adaptat pentru a-i servi supravietuirii. Din nefericire, exista şi mancaruri mai puţin hranitoare, cum ar fi antibioticele şi hormonii pe care oamenii le folosesc pentru hrana şi tratamentul animalele domestice, substante care se dovedesc daunatoare în asa masura încât cauzeaza moartea condorilor. Accidentele acestea demonstreaza ca, şi atunci când facem ce ştim ca trebuie să facem, când ne comportam asa cum credem ca este natural, bine, este posibil să cadem în capcane pe care nu le prevedem. La fel cum este important la modul concret ce mancam, hrana este de mai multe feluri, nu doar mancare şi bautura. Hrana mentala, spirituala, toate sunt lucruri care intra în viata noastra, care ne modifica senzorial perceptia asupra lumii. Este perceptia mea curata sau bolnava?

Si intrebarea pe care mi-o tot pun este aceasta: ce hranesc eu? Hranesc ceva care sper să imi aduca beneficii pe termen lung sau pe termen scurt? Hranesc ceva ce ştiu ca este gresit? Sau cumva “infometez” vreun obicei bun care ar merita mai mult?

Denisa Stamate

Sunt tânăr, habar n-am ce vreau!

Acesta va fi, poate, cel mai scurt articol pe care-l veți citi aici.

Vă întreb, vi s-a întâmplat să nu știți care este drumul pe care să mergeți, la un moment dat, în viață? E adevarat că, la vârste mai mici, părinții aleg pentru noi. Dar, de la o vârstă, alegerile sunt ale noastre!

Cum să găsim răspunsul rapid în momentul în care trebuie să facem o alegere?

Nu, nu este vorba de dragoste… E vorba de alegerile mărunte din viață: de la îmbrăcămintea pe care o vom purta, până la ce vom mânca mâine dimineață.

De curând, am descoperit o nouă perspectivă!

Biblia ne spune, în mai multe locuri, că Dumnezeu ne oferă inspirația de a face întotdeauna cea mai bună alegere. Ne gândim, ne răzgândim de mai multe ori pe zi, referitor la diferite situații, dar uităm să ne raportăm la Cel în care credem. (scriu din perspectiva tânărului care crede în Dumnezeu)

Ei bine, Biblia, dacă o și deschidem și ne spune: “Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” (Romani 14:23)

Și cum pot să aplic acest verset biblic, de exemplu, la obiceiul de a duce gunoiul în fiecare zi?

Ne ajută! Să vă explic și cum anume: vrem să fie curățenie, atunci vom avea și încredințarea că este bine să ducem gunoiul, fără să ne simțim umiliți, în fiecare zi. Ora o alege fiecare!

Am să mă opresc aici.

Gîndiți-vă astăzi, la cât de greu vă decideți asupra unei situații și apoi puneți în practică versetul biblic de mai sus. Veți descoperi, în doar câteva secunde, că imaginea se va limpezi și alegerea va veni de la sine.

Vă provoc, așadar, să descoperiți și un alt mod de a vedea lucrurile.

Mult succes în viață!

Florentina Adamescu

Ştii tu cât de înalt e cerul?

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu. (Psalmii 18:28 )

“Iertati deranjul, nu am avut timp să fac curatenie”.

“Imi pare rau ca nu am avut timp să invat pentru examenul acesta”

“Am o viata asa de agitata ca nu gasesc vreme şi de citit o carte buna” 

“Cand să mai tin şi post?” 

“Cand să ma mai rog?”

Mereu gasesc scuze. Mereu aman să aflu pentru ce m-a creat Dumnezeu. Mereu am incercat să fiu asemenea altcuiva şi nu mereu am fost cel mai bun model de urmat. Dar intotdeauna, intotdeauna am ajuns la un capat de drum dezamagitor, când mi-am dat seama ca degeaba am incercat să seman cu altcineva, să beau ce bea altcineva, să vorbesc cum vorbeste altcineva şi să cumpar ce cumpara altcineva. şi nu mereu, dar destul de des, evit să accept responsabilitatea pentru propria viata: să ştiu ce, cum şi când şi să nu mai intreb de ce. E un semn de maturitate pe care nu l-am acceptat pe deplin şi ma straduiesc să invat.

In cautarile şi eforturile mele, ma gandeam la Moise şi la parcursul vietii lui. cât de convenabil ar fi fost pentru el să fie baiatul fiicei faraonului şi să traiasca o viata de lux şi de confort. cât de usor ar fi fost să gandeasca ca de aceea i-a salvat Dumnezeu viata pe când era doar un bebelus – ca să ajunga mare, să scape de saracie şi de asuprire. să ii multumeasca lui Dumnzeu ca nu a ingaduit să fie rob, ci stapan. şi este incredibil cât de asemanator cu Moise gandim şi noi astazi. 

La fel ca şi el, suntem tentati să gandim ca Dumnezeu ne iubeste dacă ajungem într-un loc în care ne este bine. Credem ca meritam, ca suntem indreptatiti, ca nimeni nu e mai potrivit decat noi pe locul acela, ca nimeni nu s-ar descurca mai bine să fie lider pentru acesti sau acei oameni. Ca nimeni nu este mai intelept, mai modest, nimeni nu are idei mai bune decat noi, nimeni nu stie la fel de bine strategia, nimeni nu are relatii la nivel inalt ca mine. cât de gresit! şi ce ar fi trebuit să gandeasca Moise atunci când a pascut oile în pustie timp de 40 de ani? Ca il pedepseste Dumnezeu pentru crima pe care o comisese? Istoria a aratat ca cei 40 de ani de pastoratie naturala l-au facut pe Moise “un om foarte bland, mai bland decat orice om de pe fata pamantului.” (Numeri 12,3)

Toate lucrurile acestea imi dau de gandit, din mai multe motive. Mai intai, nu orice lucru care ti se pare rau este rau; este posibil să aiba o semnificatie pe termen lung pe care nu o intelegi acum. Apoi, nu orice lucru sau loc care ti se par bune sunt bune – lucrurile importante şi profunde nu au iesit din indestulare, confort şi bucurie. şi cu adevarat lucrurile iesa dupa cum decizi tu. poţi să spui ca nu ai timp pentru o carte buna sau de invatat pentru un examen, dar eu nu te cred. Ai suficient timp cât au şi altii, ai suficient timp cât decizi tu să ai pentru ceva, orice. Esti atât de aproape de prietenii tai pe cât decizi. Iti citesti cartea preferata sau Biblia atât cât decizi să o citesti. Te rogi atât cât vrei să te rogi. Inveti atât cât vrei să inveti. 

Stii tu cât este de inalt cerul deasupra ta? atât cât ti-l imaginezi.

Stii tu cât de puternica este dragostea? atât cât vrei tu să o simti.

Stii tu cât de aproape iti este Dumnezeu? atât cât Il lasi tu sa-ti fie.

Stii tu ca depinde numai de tine dacă înaintezi sau bati pasul pe loc? dacă realizezi ceva sau dacă viata trece numai pe langa tine? dacă transformi mica ta lume care te inconjoara sau dacă ramane totul neschimbat în jurul tau?

Toate acestea iti stau în putere; dacă vrei. Şi nu eşti singur niciodată!

Denisa Stamate

DE CE SUNTEM AICI?

19 March 2015 - trimite unui prieten 
Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! (psalmii 139: 17)

  Cu câţiva ani în urmă, stăteam pe vârful unui deal, în bătaia vântului, în partea de est a statului Montana. În spate era un cimitir. Se odihneau acolo bunicii mei, sora geamănă, unchi, mătuşi, verişori. Toţi trăiseră odată în valea ce se întindea la picioarele mele, unde râul Musselchell îşi face drum printre câmpurile înverzite de lucernă. Bunicul meu venise în acest loc din Norvegia. Era un tânăr viguros şi hotărât, căutând prin preria Montanei un loc unde să -şi stabilească locuinţa. Acolo unde albia râului se curbează, asemenea culorilor curcubeului, şi-a construit el hambarul, baraca pentru muncitori şi cabana unde s-au născut mai apoi cei 13 copii. Tot acolo îşi păştea el oile, vitele şi caii. Nimic din toate astea nu mai există acolo decât iarba înaltă, aplecându­se în bătaia vântului. Şi mă întreb: Cine-şi mai aduce aminte că el a fost odată aici? Că şi-a trăit frumos viaţa lungă? Că a fost un om deosebit, onest, un vecin bun? Oare pietrele de mormânt din spatele meu sunt sfârşitul la toate acestea? Atunci de ce a mai trebuit să treacă pe aici? De ce suntem noi aici? Cu ce vom umple noi timpul între plecarea şi venirea Acasă? Demult, în Grădina Eden, Dumnezeu stătea aplecat asupra unei forme din lut, foarte asemănătoare cu El, formă care trebuia să fie Adam, încoro­narea creaţiei Sale. Cu o ultimă atingere înainte de a sufla în nările de o formă perfectă suflare de viaţă, măreţul Dumnezeu al universului Se apleacă şi atinge acea inimă nobilă, adăugând o piesă din propria divinitate: dorinţa de a sluji altora. Dumnezeu a ştiut că în ea stă nemurirea. În ea este ascunsă fericirea. Aici se află asigurarea că, slujind altora, Adam şi copiii lui aveau să rămână pentru totdeauna în amintirea celorlalţi. Cred că Dumnezeu Se distrează când îi creează pe oameni, chicotind în Sine Însuşi atunci când mai ascunde în cineva darul de a cânta, iar în altul abilitatea de a spune cuvinte potrivite; râde, în timp ce modelează picioarele care, pur şi simplu, n-au astâmpăr când se aude o muzică veselă sau atunci când dă formă unui creier care să fie capabil să înţeleagă teoria relativităţii a lui Einstein. Unii dintre noi putem crede că, la un moment dat, I-a sunat telefonul chiar când Se pregătea să ne adauge şi nouă vreun talent şi I-a distras atenţia. Sau poate că privim la darul altuia, care e aşa evident şi minunat, şi spunem: "De ce nu pot fi şi eu aşa?" Iată răspunsul Lui: "În cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite mai înainte de a fi fost vreuna din ele" (psalmii 139:16). Sună asta ca şi când Cineva nu ştia ce face atunci când te-a creat? JEANNETTE BUSBY JOHNSON 

ÎNŢELEPCIUNEA ISPRAVNICULUI NEDREPT

19 March 2015 - trimite unui prieten

Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. (Luca 16:8) 

 În această parabolă, se vorbeşte despre un moşier bogat care a lăsat în grija ispravnicului său administrarea averilor sale. După un timp, auzind că-i risipea averea, l-a chemat ca să-i dea socoteală. Ispravnicul, ştiind că urma să-şi piardă slujba, a pus la cale un plan. I-a chemat la el pe cei care Îi erau datori stăpânu­lui său şi le-a redus datoria considerabil, asigurându-şi în felul acesta prietenia şi susţinerea lor după ce avea să-şi piardă locul de muncă. Metoda lui nu a fost una cinstită, dar moşierul l-a apreciat pentru ingeniozitatea lui şi pentru eforturile de­puse ca să-şi asigure viitorul. În încheiere, Hristos face o comparaţie între acest ispravnic şi creştinul că­ruia Dumnezeu i-a lăsat în grijă administrarea bunurilor Sale şi a lucrării Sale pe pământ. Concluzia este că fiii veacului acestuia acţionează, în domeniul lor de activitate şi potrivit cu principiile lor, mai înţelept decât fiii luminii. Ei au râvnă, sunt activi, perseverează, muncesc din greu. Se dedică în întregime dobândirii securităţii financiare şi profită de orice ocazie favorabilă. Ei nu spun: "A apărut oportunitate de afacere care se va dovedi foarte profitabilă dacă acţionez acum. Prietenii mei sunt de aceeaşi părere. Totuşi voi aştepta un an de zile ca să devină mai profitabilă". Ei nu Iasă să le scape ocazia, ci o fructifică imediat. Manifestăm noi, creştinii, acest tip de preocupare, de seriozitate şi de sârgu­inţă? Depunem noi eforturi sporite pentru a câştiga bogăţiile veşnice? Îi slujim noi Domnului cu mai puţin zel şi cu mai puţin devotament decât îşi servesc oamenii de afaceri, iubitorii de plăceri şi împătimiţii de sport propriile interese? Să luăm hotărârea de a fi pe placul lui Dumnezeu cu cel puţin tot atâta ar­doare câtă au oamenii în general de a face ce le place lor. Iar când vom fi chemaţi să-I dăm socoteală, Domnul Hristos ne va primi în Împărăţia Sa veşnică!

Fiecare zi trăită este o mică viaţă. Sunt zile în care râdem mult, molipsindu-i pe toţi cu fericirea noastră, dar şi zile în care plângem până la epuizare. Sunt zile care aduc în viaţa noastră împliniri, momente frumoase de neuitat şi oameni noi, minunaţi...dar şi zile în care pierdem oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu au reuşit să ne însoţească mai departe pe drumul vieţii noastre. Sunt zile irosite cu nimicuri, cu momente de adâncă tristeţe, cu lamentări şi cu oameni care ne irosesc timpul şi sentimentele, dar sunt şi zile trăite din plin. Fiecare zi e o mică viaţă. O viaţă în care ne naştem deodată cu zorii zilei, trăim, simţim, dăm naştere unor visuri, renunţăm la visuri, iubim, iertăm, învăţăm, uităm, murim…pentru ca vine noaptea si ea reprezinta un somn,dupa care s-ar putea sa nu ne mai trezim.Traieste din plin fiecare zi pe care o primesti…zambeste,iubeste si multumeste Celui care ti-a daruit-o…pentru ca ea este darul Lui gratuit si minunat care se numeste viaţă ! 

Jenny Tanase

Iti trimit cu drag un zambet cald,un gand curat, o raza de soare care sa-ti lumineze sufletul,dorind ca fericirea sa-ti surada intr-o zi plina de sperante!!!

VREMEA CERCETĂRII

18 March 2015 - trimite unui prieten

"Dacă ai fi cunoscut si tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi ... pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată." (Luca 19:42,44)

  Noi ar trebui să cunoaştem mai mult ca oricine altcineva vremea cercetării lui Dumnezeu. De regulă, când aminteşte despre cercetare, Biblia se referă la o intervenţie specială din partea lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Cei care nu recunosc această vreme au parte de consecinţe grave, cum ar fi pierderea discernământului spiritual şi a experienţei spirituale. Domnul Hristos a făcut afirmaţia de mai sus cu ocazia vizitei făcute la Ieru­salim după învierea lui Lazăr. Locuitorii din Betania L-au însoţit într-un alai triumfă­tor şi Îl lăudau zicând: "Osana, Fiul lui David!"Când s-au apropiat însă de Ierusalim, Hristos S-a oprit. A privit cu îngrijorare o vreme spre Cetatea Sfântă şi apoi ochii Săi s-au umplut de lacrimi. Ştia că, după patruzeci de ani, ea avea să fie distrusă. Atunci a rostit El aceste cuvinte solemne. Pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată ... Iată că vi se lasă casa pustie." Având în minte existenţa noastră cotidiană din familie, de la locul de mun­că, din diversele locuri unde mergem, să ne punem şi noi întrebarea: Cunoaştem noi vremurile mai bine decât o făceau evreii de odinioară? S-ar putea să ne dăm seama că nici noi nu cunoaştem ceasul judecăţii şi al cercetării lumii noastre de către Hristos. Dacă Îl aşteptăm cu nerăbdare să vină a doua oară, ar trebui să avem suficiente motive ca să fim gata să-L întâmpinăm. Acum este timpul să dobândim puterea şi discernământul spiritual necesare. Acum este timpul să Îl cunoaştem pe Domnul şi să îl iubim! Dacă răspundem zi de zi la chemarea lui Dumnezeu, dacă ne predăm zi de zi pe noi înşine Lui şi slujirii Sale şi dacă socotim că toate lucrurile din lumea aceas­ta sunt o pierdere în comparaţie cu cunoaşterea Sa, atunci la venirea Domnului Hristos, trecerea din lumea aceasta în cealaltă ne va fi uşoară şi naturală. Să ne asigurăm că stăm bine. Să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Viaţa alături de El să devină scopul nostru suprem!

EU VOIAM SĂ FAC ASTA!

18 March 2015 - trimite unui prieten 
Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:7)

Nepotica mea de numai doi anişori este foarte independentă - sau cel puţin încearcă să fie. Să-ţi dau un exemplu. Îi place foarte mult sosul de mere şi într-o zi, când m-a rugat să-i dau puţin, am deschis nerăbdătoare capacul de la cutie. Spre surprinderea mea, a început să plângă. "Eu voiam să fac asta!" s-a văitat ea. Data următoare când i-am mai dat sos de mere am avut grijă să-i dau ei să desfacă cutia, dar, după câteva încercări, mi-a întins-o mie ca să o deschid. Această întâmplare m-a determinat să-mi reanalizez relaţia mea cu Dumnezeu. Am tendinţa să las lucrurile în mâna Lui doar după multe încercări nereuşite de una singură. Parcă Îl folosesc pe Dumnezeu ca un plan de rezervă. În loc să fac acest lucru, ar trebui să mă încred în Tatăl ceresc cu toate grijile şi problemele mele, pentru că El este cel care are soluţia şi-I pasă foarte mult de mine. De ce atâta îngrijorare, agitaţie, plângeri şi depre­sie când avem un Tată, un Prieten, un Mântuitor, care Îşi doreşte şi este gata să ne-ajute? Ne provocăm singure dureri de cap - şi ne pierdem timpul - atunci când ne străduim să luăm asupra noastră ceea ce nu putem duce. Lucrurile stau cam aşa. Răsuceşti cheia în contact, dar maşina nu porneşte, aşa că ridici capota şi arunci o privire, deşi eşti conştientă că nici nu ştii ce anume să cauţi. Încerci cu mâna ici şi colo ca să vezi unde-i pro­blema. Să chemi un mecanic e scump, aşa că urci din nou la volan şi încerci să porneşti din nou motorul, dar nimic. Îţi spui în sinea ta: "Eu voiam să o repar!" Într-un sfârşit, chemi mecanicul pentru că ştii că el este expertul. Are cunoştinţele şi sculele necesare ca să-ţi repare maşina. Dar toate astea costă şi, în plus, depinde când îl chemi, e posibil să nu fie disponibil atunci. Şi totuşi Isus este acolo zi şi noapte. Este specializat în toate tipurile de probleme, mari sau mici, şi are toate soluţiile. Am menţionat cumva costul? Nici mai mult, nici mai puţin decât să depinzi de El! Pentru că ştiam că nepoţica mea nu putea deschide cutia cu sos de mere, am intervenit fără să-i las libertatea de a alege să încerce şi ea de una singură. Dumnezeu nu este aşa. El are răspunsul, dar ne lasă să alegem dacă vom încerca singure sau Îi vom încredinţa Lui respectiva problemă sau provocare. Eu vreau să-I dau Lui problemele mele, tu nu?   KIMBERLEY BENNETT

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I

1Corinteni 3

Dezbinările din Corint
1 Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi, şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4 Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?
5 Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut, şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească,
7 aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.
8 Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una, şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9 Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
Încercarea focului
10 După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.
12 Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,
13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
14 Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.
15 Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
Templul lui Dumnezeu
16 Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17 Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.
18 Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”.
20 Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”
21 Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:
22 fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre
23 şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

Nici prea mult, nici prea puțin

Studiul XII – Trimestrul I

Marți, 17 martie 2015

În capitolul 30:7-9 găsim singura rugăciune consemnată în Proverbele. Și nu este întâmplător că ea urmează imediat după recunoașterea calității de Creator a lui Dumnezeu (vers.4) și după asigurarea despre credincioșia Sa (vers.5).

Proverbele 30

4 Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?
5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.
6 N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.
7 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte!
8 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.

5. Citește Proverbele 30:7-9. De ce ar cere cineva aceste lucruri?

Înainte de a-I cere lui Dumnezeu un anumit lucru, este important să ne asigurăm că relația noastră cu El este solidă. Dacă am recurs la minciună, înseamnă că ne purtăm ca și cum Dumnezeu Atotștiutorul nici nu ar exista. De aceea este atât de necesară mărturisirea păcatului pentru a primi iertarea (1Ioan 1:9). Noi nu Îl putem păcăli pe Dumnezeu. El ne vede exact așa cum suntem. Când ne rugăm, prosternarea, aplecarea până în tărână înaintea Sa (Plângerile 3:29), arată nu doar reverența și umilința noastră, ci și recunoașterea goliciunii noastre spirituale înaintea Sa.

1Ioan 1

9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

Plângerile 3

29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea

În versetul 8, scriitorul Îi cere lui Dumnezeu să nu-i dea nici sărăcie, nici bogăție. În Biblie, verbul ,,a da” apare pentru prima oară în legătură cu oamenii atunci când Dumnezeu îi prezintă omului ce ,,i-a dat” ca hrană (Geneza 1:29). Din acest motiv, în multe culturi, hrana este în mod tradițional asociată cu rugăciunea. Nevoia de hrană, care ne face atât de dependenți de Creator, face din rugăciune o experiență esențială pentru supraviețuire.

Geneza 1

29 Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.

Cele două cereri nu urmăresc doar echilibrul omului, ci, în primul rând, au în vedere slava lui Dumnezeu. Dacă avem prea puțin, ajungem să furăm și să-L insultăm pe Dunezeu, iar dacă avem prea mult, nu mai simțim nevoia după El și putem ajunge chiar să negăm existența Sa. Merită remarcat aici faptul că numai a doua situație primejdioasă poate duce la ruperea legăturii cu Dumnezeu; prima are șanse mai mari să ne țină în legătură cu El.

Rugăciunea Domnească amintește și ea această dublă preocupare: (1) cererea: ,,Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11) ne asigură doar împlinirea nevoilor fizice, iar (2) ,,și nu ne duce în ispită” (Matei 6:13) are în vedere nevoile noastre spirituale.

Gândește-te cât de mult depinzi de Dumnezeu. Cum ne poate ajuta această realitate să creștem în credință? Care sunt pericolele când uităm de această dependență?

************************************************

Buna dimineata !

Simfonia diminetii

E iarasi dimineata,viata-mi surade iara,

Priviri ce ne rasfata,sclipiri de primavara

Un rasarit de soare cum maine nu va fi

Incearca sa-mi strecoare in suflet bucurii.

 

Ascult o simfonie ce-mi mangaie simtirea,

Iar Dumnezeu din ceruri,m-alinta cu iubirea

I'atata frumusete,ca nu pot s-o descriu

Insa incerc incet,doar tie sa iti scriu.

 

Eu iubesc dimineata si razele de soare,

Iubesc sa-mi plec in ruga,genunchiul la culcare

Iubesc sa-L chem in zori..si-n dragostea-I cuminte

Sa-mi prinda pasii-n palme,sa-I duca pe cai sfinte.

 

Iubesc sa-mi plec in ruga,privirea-n rugaciune

Sa-L rog sa faca si-astazi in viata ta minune...

Sa-L rog sa te'nsoteasca,cu grija pe carare

Spre tine sa reverse iubirea Lui cea mare.

 

Si sunt incredintata ca El mi-asculta glasul,

Si azi va fi cu tine oriunde,la tot pasul...

Pentru ca niciodata nu mi-anselat credinta

Si-I multumesc in taina ca-mi iarta neputinta. 

 

Primeste-i azi iubirea cu bratele deschise

Caci vrea sa implineasca fagaduinti promise

Vrea sa-ti fie pe cale si scutul si Pastorul

Caci numai El cunoaste ce-aduce viitorul.

 

Jenny Tanase 18/03/15 *06:58*Tismana Gorj*

FĂRĂ NICIO ÎNTÂRZIERE

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe ... este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. (Apocalipsa 22: 11) 

 Fiecare dintre noi va avea parte în viaţă de o ultimă şansă. Numai Dumnezeu ştie când anume ne va cerceta, dar timpul cercetării va veni în mod sigur. Duhul Sfânt lucrează la inimile noastre zi de zi. În funcţie de cum răspun­dem la îndemnurile Sale, devenim fie mai buni, fie mai răi. Când venim în contact cu adevărul, când auzim glasul lui Dumnezeu vorbind inimii, suntem chemaţi să dăm un răspuns fără întârziere. Dacă ÎI respingem, devenim mai slabi şi mai săraci din punct de vedere spiritual. La biserică vin mulţi oameni care nu sunt motivaţi de dragostea pentru Hristos sau de consacrarea faţă de cauza Sa. Ei nu sunt ataşaţi de Domnul decât mică măsură. Dacă ne găsim într-o astfel de situaţie, să nu mai lăsăm să treacă nici o zi până când nu-L cunoaştem pe Domnul ca Mântuitor al nostru, ca izvor de speranţă şi viaţă. Să venim în locaşul Său fiindcă iubim Cuvântul Său, şi nu ca să fim admiraţi de ceilalţi. Să dăruim şi să lucrăm de dragul Său. Să fim atraşi de adevărul, de frumuseţea şi de dragostea Sa, iar atunci ne vom simţi într-adevăr de El! În timpul vieţii Sale pe pământ, Domnul Hristos a ajuns să fie îndrăgit într-o oarecare măsură de unii oameni din cauză că îi vindeca pe bolnavi şi îi hrănea pe flămânzi. Ei nu s-au simţit atraşi de persoana Sa, de misiunea Sa pentru cei pierduţi sau de harul Său mântuitor. Şi astăzi, Hristos priveşte în adâncul inimii noastre ca să vadă dacă Îl iubim în mod real, dacă Îl iubim pentru ceea ce este EI. Pregătirea necesară pentru a ne întâlni cu Domnul este să-L iubim din toată inima. Dragostea adevărată nu se gândeşte la pâine şi la peşte. Noi suntem ai Lui şi facem  parte din biserica Sa nu de dragul unui câştig material sau de oricare natură, ci pentru că mai presus de toate dorim să fim ca El. Noi venim la El nu pentru că aşa e la modă, ci în pofida faptului că nu mai e la modă. Neprihănirea Sa este scăparea noastră, dragostea Sa faţă de noi ne însufleţeşte, aprobarea Sa este cea mai mare mulţumire a noastră, viaţa Sa este cea mai mare nevoie a noastră. Totul ne e posibil prin puterea dragostei şi a harului Său. Când avem această asig­urare în Hristos, nu ne mai lăsăm duşi de orice vânt de învăţătură. Nu ne mai frământăm cu privire la ziua venirii Sale. Ne bucurăm de siguranţă şi de pace şi evenimentele din lumea aceasta nu ne mai bulversează.

CHEAMA-MA!

Cheamă-mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. (Ieremia 33:3)
 - Mamă, ce-ar fi să mergem cu canoea pe lacurile Bowron vara asta? mă întrebă într-o zi fiul meu adolescent. - Lasă-mă să mă gândesc şi-ţi spun. Două săptămâni mai târziu, ne aflam deja pe un prim lac în canoea noastră din fibră de sticlă, cu rucsacurile încărcate, stivuite între noi. Ploua mărunt, aşa că n-am mers prea departe în acea zi, dar am descoperit că pe­lerinele noastre de ploaie, din plastic, ne protejau mai bine dacă le purtam pe dos. - Sunt mulţi urşi anul acesta, ne avertizase pădurarul. Asiguraţi-vă că atârnaţi bagajul cu mâncare de o creangă a copacului la mare înălţime. Nu prea ne ieşea nouă asta, dar am reuşit până la urmă în fiecare noapte. Totul a fost bine până am ajuns la porţiunea cu praguri. Scurte, dar foar­te înşelătoare. Dacă nu întorceam brusc spre dreapta, la baza pragurilor, canoea s-ar fi răsturnat şi-am fi fost aruncaţi în apele reci. Ne-am odihnit bine în cortul nostru mic în acea noapte, iar după mi­cul dejun şi altar eram pregătiţi să înfruntăm pragurile. Am aşteptat ceva mai mult, pentru că nu voiam să fim noi primii care mergem. Câţiva tineri studenţi, care erau şi ei cu canoea, au hotărât că nu vor încerca pragurile. S-au mulţumit să traverse partea nenavigabilă a râului pentru ceva timp, cărând în spate rucsacurile grele şi canoele. Era vineri. Doream să înaintăm mai mult în călătoria noastră şi să cam­părn înainte de apusul soarelui, dar mai aveam de mers mulţi kilometri. Priveam stâncile şi apa învolburată. Am văzut pasajul strâmt prin care tre­buia să trecem şi m-a cuprins frica, dar nu mai aveam cum să ne-ntoarcem, Trebuia să mergem înainte, dar nu-mi venea să urc în canoe. - Fiule, hai să ne rugăm din nou, i-am spus. Aşa că am îngenuncheat pe malul râului. Mi-am vărsat inima în faţa Tatălui ceresc, pentru că nu aveam unde să ne ducem şi nu era nimeni prin jur care să ne dea o mână de ajutor. - Mamă, stai liniştită în faţă. Eu voi conduce canoea din spate. O să fie bine, m-a asigurat fiul meu. Şi am reuşit! Avem cu adevărat un Dumnezeu uimitor, care ne arată lucruri mari, lucruri ascunse.   MURIEL HEPPEL

 Iata ce mai gandesc in inima mea si iata ce ma face sa mai trag nadejde:  bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat, ci se innoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare! - (Pling.3:21-23)

Plangerile lui Ieremia 3

1. Eu sunt omul care a vazut suferinta sub nuiaua urgiei Lui.
2. El m-a dus, m-a manat in intuneric, si nu in lumina.
3. Numai impotriva mea Isi intinde si Isi intoarce mana, toata ziua.
4. Mi-a prapadit carnea si pielea si mi-a zdrobit oasele.
5. A facut zid imprejurul meu si m-a inconjurat cu otrava si durere.
6. Ma asaza in intuneric ca pe cei morti pentru totdeauna.
7. M-a inconjurat cu un zid, ca sa nu ies; m-a pus in lanturi grele.
8. Sa tot strig si sa tot cer ajutor, caci El tot nu-mi primeste rugaciunea.
9. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite si mi-a strambat cararile.
10. Ma pandeste ca un urs si ca un leu intr-un loc ascuns.
11. Mi-a abatut caile, si apoi S-a aruncat pe mine si m-a pustiit.
12. Si-a incordat arcul si m-a pus tinta sagetii Lui.
13. In rinichi mi-a infipt sagetile din tolba Lui.
14. Am ajuns de rasul poporului meu si toata ziua sunt pus in cantece de batjocura de ei.
15. M-a saturat de amaraciune, m-a imbatat cu pelin.
16. Mi-a sfaramat dintii cu pietre, m-a acoperit cu cenusa.
17. Mi-ai luat pacea, si nu mai cunosc fericirea.
18. Si am zis: "S-a dus puterea mea de viata si nu mai am nicio nadejde in Domnul." -
19. Gandeste-Te la necazul si suferinta mea, la pelin si la otrava!
20. Cand isi aduce aminte sufletul meu de ele, este mahnit in mine.
21. Iata ce mai gandesc in inima mea si iata ce ma face sa mai trag nadejde:
22. bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat,
23. ci se innoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare! -
24. "Domnul este partea mea de mostenire", zice sufletul meu; de aceea nadajduiesc in El.
25. Domnul este bun cu cine nadajduieste in El, cu sufletul care-L cauta.
26. Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului.
27. Este bine pentru om sa poarte un jug in tineretea lui.
28. Sa stea singur si sa taca, pentru ca Domnul i l-a pus pe grumaz;
29. sa-si umple gura cu tarana si sa nu-si piarda nadejdea;
30. sa dea obrazul celui ce-l loveste si sa se sature de ocari.
31. Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna.
32. Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare:
33. caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor.
34. Cand se calca in picioare toti prinsii de razboi ai unei tari,
35. cand se calca dreptatea omeneasca in fata Celui Preainalt,
36. cand este nedreptatit un om in pricina lui, nu vede Domnul?
37. Cine a spus, si s-a intamplat ceva fara porunca Domnului?
38. Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele?
39. De ce sa se planga omul cat traieste? Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!
40. Sa luam seama la umbletele noastre, sa le cercetam si sa ne intoarcem la Domnul.
41. Sa ne inaltam inimile cu mainile spre Dumnezeu din cer, zicand:
42. "Am pacatuit, am fost indaratnici, si nu ne-ai iertat!
43. In mania Ta, Te-ai ascuns si ne-ai urmarit, ai ucis fara mila.
44. Te-ai invaluit intr-un nor, ca sa nu strabata la Tine rugaciunea noastra.
45. Ne-ai facut de batjocura si de ocara printre popoare.
46. Toti vrajmasii nostri deschid gura impotriva noastra.
47. De groaza si de groapa am avut parte, de prapad si pustiire."
48. Suvoaie de apa imi curg din ochi din pricina prapadului fiicei poporului meu.
49. Mi se topeste ochiul in lacrimi, necurmat si fara ragaz,
50. pana ce Domnul va privi din cer si va vedea.
51. Ma doare ochiul de plans pentru toate fiicele cetatii mele.
52. Cei ce ma urasc fara temei m-au gonit ca pe o pasare.
53. Voiau sa-mi nimiceasca viata intr-o groapa si au aruncat cu pietre in mine.
54. Mi-au navalit apele peste cap, si ziceam: "Sunt pierdut!"
55. Dar am chemat Numele Tau, Doamne, din fundul gropii.
56. Tu mi-ai auzit glasul: "Nu-Ti astupa urechea la suspinele si strigatele mele."
57. In ziua cand Te-am chemat, Te-ai apropiat si ai zis: "Nu te teme!"
58. Doamne, Tu ai aparat pricina sufletului meu, mi-ai rascumparat viata!
59. Doamne, ai vazut apasarea mea: fa-mi dreptate.
60. Ai vazut toate razbunarile lor, toate uneltirile lor impotriva mea.
61. Doamne, le-ai auzit ocarile, toate uneltirile impotriva mea,
62. cuvantarile potrivnicilor mei si planurile pe care le urzeau in fiecare zi impotriva mea.
63. Uita-Te cand stau ei jos sau cand se scoala. Eu sunt cantecul lor de batjocura.
64. Rasplateste-le, Doamne, dupa faptele mainilor lor!
65. Impietreste-le inima si arunca blestemul Tau impotriva lor!
66. Urmareste-i in mania Ta si sterge-i de sub ceruri, Doamne!"

Buna dimineata scumpi si dragi prieteni !

UN RASARIT E VIATA,E CULOARE

Un rasarit aduce bucurie-n suflet

Un rasarit aduce viata-n toate

Revarsa binecuvantari nemarginite

Pentru ca ziua a-nceput..nu mai e noapte.

Si Domnul e aici,sa puna viata-n toate.

Un rasarit,e noua zi ce Domnul

Ne-o da in dar,pentru ca ne iubeste,

El este Cel ce-n taina ne vegheaza somnul

Pentru ca doar in El exista viata…

In El a fost o seara si apoi o dimineata,

Inima nostra sa tresalte-n bucurie,

Nadejdea niciodat ‘sa nu dispara

Pentru ca bunatatile Lui nu s-au sfarsit,

Si indurarile Lui nu sunt la capat…

Ci se-noiesc cand soarele sta sa rasara.

Credinciosia Lui este atat de mare

Ca-n lumea asta n-are’asemanare

Si o simtim la fiecare rasarit de soare.

Chiar daca s-ar ascunde dupa nori…

El ne-a promis ca ne trezeste-n zori.

Un rasarit e binecuvantare,

E pace,bucurie pe carare

Este izvorul datator de viata

E Domnul,Cel ce inima-mi rasfata

Si-mi place sa vorbesc cu El de dimineata.

Imi place sa-L ascult,sa-mi dea povata

Imi plec genunchiu-n ruga de iubire

Si sunt atent’atunci cand El ma-nvata

Inima mea tresalta azi de fericire.

Pentru ca El i-aici si ma sustine.

Invata suflet drag sa te increzi in Domnul

Caci fara El,nu ai nici un castig

Nimeni in lumea asta nu ne cunoaste dorul

El stie cand ne este foame,s-au cand ne este frig…

Raspunde cand in ruga-n durerea mea il strig.

Jenny Tanase 17/03/15*08:47*Tismana Gorj *

 

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I

1Corinteni 2

Propovăduirea lui Pavel
1 Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
3 Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea creştină
6 Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
8 şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
9 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.
10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.
12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
13 Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.
15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
16 Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.