Şuierând a jale, vântul
Şuierând a jale, vântul
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireșii
lacrimi albe de zăpadă
Se-ncovoaie trist, castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie
Mai trăiește-n săpătură
pe speteaza ei un Nume
Numele Tău scris, Isuse,
până n-am plecat în lume...
Lemnul e-nvechit de vreme
iar pe scândura crăpată
ca-ntr-o taină se mai vede
Numele săpat odată
Doamne, oare nu-i asemeni
și-a mea inimă, pe care
Numele Tău sfânt, odată
era scris cu-nflăcărare?
Când Te-ntorci să vezi, Isuse,
locul Tău plăcut, odată
oare nu-Ţi vezi cu tristețe
dragostea înstrăinată?
- Doamne, sapă mai puternic
al Tău nume peste mine,
să nu-l mai poată șterge nimeni
în orice necaz m-ar ține.
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireșii
lacrimi albe de zăpadă
Se-ncovoaie trist, castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie
Mai trăiește-n săpătură
pe speteaza ei un Nume
Numele Tău scris, Isuse,
până n-am plecat în lume...
Lemnul e-nvechit de vreme
iar pe scândura crăpată
ca-ntr-o taină se mai vede
Numele săpat odată
Doamne, oare nu-i asemeni
și-a mea inimă, pe care
Numele Tău sfânt, odată
era scris cu-nflăcărare?
Când Te-ntorci să vezi, Isuse,
locul Tău plăcut, odată
oare nu-Ţi vezi cu tristețe
dragostea înstrăinată?
- Doamne, sapă mai puternic
al Tău nume peste mine,
să nu-l mai poată șterge nimeni
în orice necaz m-ar ține.







