
RĂSPLATA LUI DUMNEZEU PENTRU VICTORIA ASUPRA ÎNCERCĂRILOR
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. (Iacov 1:12)
În două ierni consecutive, înghetul a lovit puternic zona din Florida în care locuiesc. În prima iarnă, îngheţul s-a menţinut trei nopţi la rând, iar în a doua iarnă, temperatura s-a păstrat la nivelul de îngheţ 11 nopţi consecutive. Am acoperit plantele în prima iarnă, pentru a le proteja de frig, dar in a doua iarnă n-a mai folosit la nimic. Culoarea maronie a dominat peisajul timp de săptămâni, semn că frunzişul ceda se frigului, iar experţii avertizau că nu mai era nimic de făcut pentru plantele afectate, până în primăvară. Însă chiar de atunci ne puteam da seama dacă mai erau semne de viaţă. Uneori era necesară o examinare mai atentă la rădăcină pentru a ne da seama, însă aproape toate plantele dăduseră lăstari. Uneori, viaţa merge şnur, fără prea multe provocări de netrecut, poate doar ocazional. Alteori, încercările, asemenea îngheţului, se abat frecvent, fără oprire, asupra noastră. Încerci să le depăşeşti, dar parcă nu se mai termină. Pare că rezervele noastre emoţionale, fizice şi psihice sunt testate la maximum. Uneori ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu aceste încercări. Poate că punem la îndoială şi dragostea Sa pentru noi. În astfel de momente, este uşor să aduni resentimente, să dai vina pe alţii sau să te închizi în tine, refuzând orice ajutor. Dar să ne aducem aminte de Cuvântul lui Dumnezeu, care spune astfel în Romani 8:28: "Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu." Este important să priveşti încercările în mod obiectiv, în lumina acestui verset. Nu, încercările nu sunt plăcute. De fapt, te fac să te simţi de-a dreptul mizerabil. Şi totuşi, atunci când încetăm să ne mai plângem de milă şi privim imaginea de ansamblu, observăm adesea influenţe care lucrează spre bine. Încercările ascund în ele oportunităţi de a învăţa şi a creşte într-un mod în care nimic altceva nu o poate face. Dacă ne amintim mereu că Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne putem imagina, aceasta ne ajută să înţelegem că El poate să scoată ceva bun şi din lucrurile nefericite care ni se întâmplă. În astfel de momente, avem nevoie să venim mai aproape de El prin rugăciune - vorbindu- i ca celui mai bun prieten - şi prin studierea Cuvântului Său. Noi trebuie să ascultăm de El pentru a putea trece testul încercărilor. Dumnezeu ne promite că nimic nu se abate asupra noastră mai mult decât putem duce (1 Corinteni 10:13). Să ne ajute Domnul să perseverăm în încercare, ca să putem trece testul şi să obţinem coroana vieţii promise. MARIAN M. HART
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu